Obisnuiam sa cred ca florile cresc pentru mine . Spuneam ca inima nestiutoare bate aproape-mi;
Dar nu poti scrijeli pe o inima umana
Fara a ucide posesorul ei divin.
Sunt soapte ce le-am simtit fapte
Si fapte ce alene s-au transformat in nimic.
Am invatat sa nu gust vorbe mincinoase,
Dar din vise m-am trezit cu venin pe buze.
Iar acum nimicia-mi scrijeleste fruntea
Si ironia ma arunca in bratele obscuritatii.
Ce-am fost am si ramas in ochii sai,
Dar stiu ca ingeru-i nu se desparte de noapte.
Randuri
Mintea mea-i o herghelie de nastrusnice idei
Si cu greu le tin masura caci in fiecare zi
Imi mai zboara cate una si nici ca o pot opri.
As putea atat de multe sa iti spun,sa iti arat,
Dar de fiecare data cad buimaca in nestire
Si adesea lenevesc in aceasta amortire.
Cum am spus,nu sunt nebuna,doar ca am rotite lipsa.
Nu ma doare,dar mi-e teama c-ai sa cazi prin crapaturi
Si-ai sa sezi prins geometric intre alte noi fapturi.
Bun venit in casa scarii,unde visele se-ntampla!
Ia-ti un scaun si aseaza-l rezemat de un perete.
Larg deschide ochii mintii,astfel n-o sa ai regrete.
