Obisnuiam sa cred ca florile cresc pentru mine .

Spuneam ca inima nestiutoare bate aproape-mi;

Dar nu poti scrijeli pe o inima umana

Fara a ucide posesorul ei divin.

Sunt soapte ce le-am simtit fapte

Si fapte ce alene s-au transformat in nimic.

Am invatat sa nu gust vorbe mincinoase,

Dar din vise m-am trezit cu venin pe buze.

Iar acum nimicia-mi scrijeleste fruntea

Si ironia ma arunca in bratele obscuritatii.

Ce-am fost am si ramas in ochii sai,

Dar stiu ca ingeru-i nu se desparte de noapte.