"Am convenit ca lacrimile cerului sa se numeasca ploaie."

Nu stiu de ce, dar am iubit dintotdeauna ploaia. Cand eram mica si vedeam ca se aduna norii pe cer ieseam pe balcon si asteptam primele picaturi. Imi placea sa le vad lovind frunzele copacilor si scurgandu-se apoi lenese pe pamant. Si dupa un timp se simtea aerul un pic mai curat,cu un miros linistitor de primavara. Cand am mai crescut au inceput sa-mi placa furtunile,in ciuda faptului ca atunci cand eram mica ma ascundeam sub masa de cum auzeam primele tunete. "Da Sfantul Ilie cu fulgere dupa dracusori. Nu te speria!" incerca sa ma linisteasca mama. Nu prea functiona pentru ca dupa ce-mi spunea asta incepeam sa ma gandesc la cum aratau acesti "dracusori" si daca o sa dau nas in nas cu unul in curand.
Bine ca am crescut si nu ma mai sperie astfel de lucruri...